VEZI ce activităţi au loc mâine, de Ziua Naţională a României

Pentru cinstirea Zilei Naţionale a României, Instituţia Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria Municipiului Bistriţa, împreună cu Garnizoana Bistriţa, organizează, în data de 1 Decembrie 2015, activităţi aniversare dedicate Marii Sărbători.

Manifestările debutează la orele 12.30, cu un ceremonial militar-religios, în cadrul căruia se va depune o coroană de flori la monumentul poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală, urmat de parada militară, la care participă, cu personal şi tehnică, unităţile Brigăzii 81 Mecanizată « General Grigore Bălan », Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Penitenciarul Bistriţa, Direcţia Judeţeană de Informaţii Bistriţa-Năsăud, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Poliţia Locală Bistriţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, Filiala Judeţeană a Crucii Roşii, un detaşament de la Cercetaşii României.

La parada militară, care va avea loc pe str. Şincai – str. Dornei, participă aproximativ 500 de persoane şi peste 50 de mijloace tehnice aflate în dotare.

Între orele 18.00 şi 19.00 va avea loc retragerea cu torţe.
Această activitate va debuta la ora 18.00, cu aprinderea torţelor şi intonarea Imnului Uniunii Europene în Piaţa Petru Rareş, ulterior detaşamentul se va deplasa pe strada Dornei, cu oprire la sediul Primăriei municipiului Bistriţa pentru intonarea Imnului Naţional, în continuare detaşamentul deplasându-se pe strada Şincai, str Gării, Bulevardul Republicii, strada 1 Decembrie, Cazarmă.

Facem menţiunea că se va depune o sigură coroană, asigurată prin grija Instituţiei prefectului, din partea tuturor participanţilor la eveniment:
– Instituţia prefectului – judeţul Bistriţa-Năsăud;
– Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud;
– Primăria municipiului Bistriţa;
– Parlamentarii judeţului Bistriţa-Năsăud;
– Conducerea instituţiilor din sistemul naţinal de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
– Veterani de război şi cadre militare în rezervă;
– Conducerea serviciilor publice deconcentrate;
– Preşedinţi de formaţiuni politice;
– Preşedinţi de asociaţii şi ONG-uri.

Cetăţenii judeţului sunt aşteptaţi să se bucure împreună de această sărbătoare de suflet a tuturor românilor.