Târgul de fete de pe Muntele Găina | 19 – 20 iulie | comuna Avram Iancu din Munţii Apuseni

Târgul de fete de pe Muntele Găina datează de aproape două secole şi conform tradiţiei, are loc în cel mai apropiat sfârşit de săptămână de ziua Sfântului Ilie, care este sărbătorit pe data de 20 iulie.

Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în 1816. Desfăşurarea târgului are loc la altitudinea de 1467 m într-o frumoasă poiană, la altitudinea de 1467 m. Acolo se adunau locuitorii din diferite văi ale Apusenilor pentru a-şi schimba produsele. Târgul a făcut posibilă întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate, evitându-se astfel încrucişările dintre rudele apropriate.

Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, iar cununia se făcea pe loc de către preoţi care veneau acolo în acest scop. Ceremonia era însoţită de cântece şi jocuri cu “strigături”, iar fetele “se luau”, nu se cumpărau.

Organizatorii au pregătit şi în acest an un program divers pentru toate gusturile şi pentru toate vârstele, din care nu va lipsi tradiţionala paradă a portului popular, expoziţia meşterilor populari, spectacol folcloric, discotecă în aer liber, finala concursului “Cultură pentru cultură” şi foc de tabără şi artificii pe Muntele Găina. De asemenea, se anunţă şi concerte cu trupele Voltaj și TODaY.

Vezi programul complet pe ziarulunirea.ro

sursa: ziarulunirea.ro

foto: glasul-hd.ro