Singurătate, nu te-am cerut! Soarta nedreaptă m-a dat ţie…

Nu de puţine ori am auzit printre rândurile tinerilor expresia: “Mă simt singur” sau “Vreau să plec undeva departe, să trăiesc într-o lume a mea, undeva unde să fiu singur”. Acum stau şi mă întreb de ce ar vrea cineva să fie singur?
Am deschis dicţionarul la pagina “S” şi am căutat cuvântul „singurătate”. Sunt uimită să aflu sinonimul acestui cuvânt “izolare”.

Este singurătatea un loc de refugiu? Mă întreb uneori, poate din curiozitate poate din neştiinţă, sau poate din lipsă de altă preocupare, cum ar fi dacă s-ar întâmpla să fiu singură pe lume? Cum ar fi să nu cunosc pe nimeni? Sau cum ar fi să trăiesc în pustietate unde nu calcă picior de om? Dacă mă uit în adâncul sufletului celui singuratic citesc tristeţe. Acum încep să fac legătura intre cuvinte: singurătate…izolare…tristeţe…Ce mai urmează? Încă mai caut…! Un om este singur atunci când nu comunică. Totuşi poate că vorbeşte cu el însuşi, cine ştie? Nu am avut niciodată ocazia d a privi în mintea cuiva, dar pot privii în ochi şi văd lacrimi.

Încerc să caut remediu, caut şi caut şi caut şi…la un moment dat tic: gata, am găsit ce am căutat! Zâmbetul ! Zâmbetul e singurul medicament care are puterea de a şterge lacrima şi de a anihila tristeţea.
Singurătate, nu te-am cerut !
Soarta nedreaptă m-a dat ţie…

Autor: Alexandrina