Sfaturile profesoarei de yoga Dana Ţupa Traumele ne “rescriu” mintea. Cum ne reechilibrăm greutatea corporală?

i despre greutatea ta?

Profesoara de yoga Dana Ţupa afirmă că eşecul unei diete sau a unui stil de viaţă nu vine de la dieta în sine, ci de la mintea asociată cu emoţiile pe care le trăim constant. De cele mai multe ori, atunci când ne impunem cu fermitate un lucru (de azi nu mai mănânc aşa de mult!), tendinţa naturală este ca în momentele următoare să estompăm din fermitate şi să ne îndreptăm către frigider. În opinia specialistul, aceste porniri se petrec din cauză că noi decidem cu mintea conştientă, însă o mare parte din viaţa noastră, mai ales la nivel de decizii, se petrece la nivel subconştient. În cazul în care nu dăm frâu liber impulsului, ne alegem inevitabil cu frustrări, pe care le vom înmagazina până în punctul critic în care literalmente explodăm şi dăm năvală cu mai multă forţă spre ceea ce ne-am propus să nu facem.

În traducere liberă, în cazul nostru, aceasta înseamnă că dacă în permanență îți spui că ai cu x kilograme mai mult decât idealul tău și în același timp asociezi emoțiile aferente, atunci fie că știi sau nu, ceea ce îți repeți constant, se sădește în subconștient și vei obține rezultatele acelei impregnări. La modul cel mai simplist vorbind, dacă schimbi credința limitativă acum și îți formezi un nou obicei, atitudine și emoții trăite aievea, vei reuși în timp, să scapi de kilogramele nedorite fără să faci un efort frustrant. Mai mult încă, vei constata cu uluire, că pur și simplu alimentele care nu îți fac bine, nu mai intră în aria dorințelor tale gustative și culmea, fără efort, sau dacă mâncai prea mult, acum nu se mai întâmplă aceasta”, explică profesoara de yoga acreditată internaţional, Dana Ţupa.

Traumele ne “rescriu” mintea

Chiar dacă avem un stil foarte restrictiv, atunci când vine vorba de sănătatea noastră, acel control poate fi dezechilibrat într-o secundă, de regulă când apar traume mai mult sau mai puțin neprevăzute: moartea unei persoane dragi, despărţirile, pierdea unui job sau chiar și menopauza. În acele clipe, mintea noastră este “rescrisă” de emoţiile puternice, care ne vor conduce viaţa de atunci încolo din umbră, de la nivelul subconştientului.

Echilibrul poate fi obţinut tot de noi, prin apăsarea pe talerul dezechilibrat de traumă. Nu este recomandat să ne lăsăm conduşi de emoţii, deoarece ajungem să le acordăm prea multă atenţie şi să neglijăm celelalte lucruri importante în viaţă. Dacă obşinuiam să facem sport, este bine ca trauma să nu ne schimbe această cutumă. Chiar dacă vom avea tot mai puţin chef, e bine să o luăm mai uşor decât să nu ne mişcăm deloc. Putem încerca ceea ce noi numim mişcare neobositoare. În momentele noastre delicate, mişcarea care ne lasă fără respiraţie (numită şi anaerobă) măreşte aciditatea din organism şi generează mai multe probleme decât beneficii, pe termen lung. Putem alege yoga, qigong, plimbări în pas alert pentru minim 30 de minute, respiraţii profunde pe malul mării sau a lacului etc. Mişcarea neobositoare poate fi tradusă şi prin acel tip de sport în care fluenţa vorbirii să nu ne fie afectată, fiind generatoare de oxigen în corpul nostru. Ca un adevăr universal valabil, orice “grasime” arde doar în prezenţa oxigenului”, explică Dana Ţupa, fondatoarea PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance Internațional din Statele Unite.

Cum ne resetăm subconştientul pentru a reveni la echilibru?

În opinia profesoarei de yoga, o serie de trei metode uzuale ne pot ajuta în lupta cu emoţiile puternice care se afundă în subconştientul nostru şi ne dezechilibrează viaţa:

  1. Folosește sugestia subliminală când nu eșți atent: când lucrezi la calculator, când conduci, când adormi. Pentru aceasta, ai nevoie de o înregistrare cu vocea ta, în care să afirmi că ești sănătos și că ai deja kilogramele pe care ţi le dorești.

  2. Pune sub o sticlă cu apă informația dorită și bea acea apă după ce o lași câteva ore pentru a se structura sau, mai bine spus, pentru a se transfera informaţia respective apei care va influența nu numai fiecare celulă din corpul nostru, ci și felul nostru de a fi, de a gândi sau de a simți, întrucât apa are memorie proprie.

  3. Fă-ți un dream chart pe care să nu îl vezi de-a dreptul, ci doar să îl observi cu coadă ochiului, pentru a intra în subconștient, fără a avea remarci conştiente negative asupra metodei.

Dana Ţupa este Expert Yoga Teacher acreditat la Yoga Alliance International USA cu cea mai înalta calificare, E-RYT500. Este şi Fondatorul PURNA Yoga Academy, prima şcoală de yoga din România acreditată la acelaşi for internaţional, şcoală care a scos, în 2014, primii instructori yoga din România, acreditaţi internaţional. A participat la multiple cursuri yoga pe diferite ramuri (Hatha, Kriya, Kundalini, Pranayama, Yantra, Laya, Nidra Yoga), alături de profesori şi maeştri din România şi din străinătate (Thailanda, Elveţia, Italia, UK, India, Turcia). Este master NLP, a studiat Strategic Interventions, cu Tony Robbins şi Chloe Madanes. A urmat cursuri de Vipassana în Chiang Mai, Thailanda, participând şi la seminarii cu Dalai Lama în Elveţia şi India. A susţinut cursuri de yoga şi seminarii, atât în Romania, cât şi în Thailanda, cel mai de succes dintre ele, considerându-l a fi, Yoga Scopului, un mix de tehnici yoga foarte puternice, NLP, meditaţie şi vizualizare.