Școala Altfel: “Arbori pentru viitor” la Liceul Agricol

Liceul Agricol din Bistrița a găzduit astăzi concursul interjudețean “Arbori pentru viitor” competiție derulată în cadrul programultui Școala Altfel.

170 de elevi s-au înscris în cele trei secțiuni ale concursului: Turism Verde, Natura și Viața sau Antreprenoriat, probă în care participanții au avut ocazia să își pună imaginația la joaca, îndemânarea, creativitatea sau de ce nu talentul în confecționarea de obiecte din materiale ecologice.
Fiecare secțiune a avut câte un juriu alcătuit din trei persoane. Câștigători celor trei categorii au fost premiați cu memorii usb, stilouri, pixuri, cd-uri sau hărți cu Munții Rodnei. Fiecare participant a primit o diplomă de participare și un copăcel Paulownia.

Pe parcursul prezentărilor, elevii au tras un semnal de alarmă în cea ce privește defrișarea masivă a pădurilor, poluarea și alți factori care afectează mediul înconjurător, amintind de dezastrul natural ce s-a produs în anul 2006 la Târlișua când viitura uriașă a provocat pagube materiale imense şi a făcut 13 victime.

La finalul competiției reprezentanții fiecărei unități de învățământ au plantat în curtea liceului Agricol câte un copăcel de Paulownia, dând naștere astfel unei mici păduri de care își vor aminti peste ani.

300 de gogoși au fost împărțite celor prezenți pe toată durata activității, iar la final Liceul Agricol a oferit o masă caldă elevilor veniți din alte județe.

Premierea elevilor nu ar fi fost posibilă fără ajutorul companiei Teraplast, care a sponsorizat această activitate cu suma de 2000 de lei.

CONCURSUL  REGIONAL ARBORI PENTRU VIITOR! EDIȚIA a IV-a

( Domeniul ecologie şi protecţia mediului)

 Proiect cuprins în Calendarul Activităţilor Educative

Regionale şi Interjudeţene 2016

  • COORDONATORI:

PROF. NELCA MIRELA VENERA

PROF. VEREŞ  LILIANA

PROF. MĂGERUŞAN  ADINA

Cuprinde următoarele secţiuni:

  • „TURISMUL VERDE- TURISMUL VIITORULUI” – Sesiune de referate (clasele IX- XII)

 

  • „NATURĂ ȘI VIAȚĂ” concurs de aplicaţii media (clasele V-XII)
  1. Aplicaţii media
  2. Grafică computerizată

 

  • “TINERI ANTREPRENORI ÎN DEZVOLTAREA TURISMULUI LOCAL” –Expoziţie/ concurs de machete, materiale promoţionale şi jucării ecologice (clasele V-VIII)
  1. Materiale promoţionale/Jucării ecologice
  2. Machete

 

Scopul proiectului;

Dezvoltarea spiritului de observaţie, de investigare a realităţii, de cercetare, de creaţie, de protejare a mediului prin toate mijloacele de care dispunem

Obiectivele proiectului;

O1. Intărirea hotărârii tinerilor de a deveni factori civilizatori ai comunităţii din care fac parte;

O2. Conştientizarea nevoii de „Dezvoltare comunitară”;

O3. Folosirea unor strategii eficiente în scopul stimularii creativităţii, gândirii şi imaginaţiei;

O4. Educarea elevilor în spiritul moralităţii şi valorificarea potenţialului local;

O5. Aplicarea criteriilor estetice şi morale adecvate în aprecierea valorilor mediului înconjurător;

 

Grupul ţintă

  • elevi din învăţământul gimnazial (clasele V-VIII) și învăţământul liceal (clasele IX –XII)
  • cadre didactice din școlile gimnaziale, licee, cluburi şi palate ale copiilor.

 

DATA ŞI LOCUL DE DESFĂŞURARE:

 

21 aprilie 2016, LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL BISTRIȚA

PARTENERI:

  • Administratia Parcului Naţional Munţii Rodnei
  • Agenţia de Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud
  • Asociaţia Ruralis

SPONSORI

  • C. TERAPLAST

 

[supsystic-gallery id=1 position=center]