S-a deschis clubul Zbor – un spațiu minunat pentru copii găzduit de Primăria Bistrița

Miercuri, 9 noiembrie 2016, a avut loc ceremonia de deschidere a Clubului „Zbor” într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Municipiului Bistriţa cu titlu gratuit, în Cartierul Subcetate.

Începând din data de 24 octombrie 2016, Primăria Bistrița în colaborare cu Inspectoratul Școlar al județului Bistrița-Năsăud a început programul „After school” care se adresează copiilor din ciclul primar. Programul își propune să desfășoare activități de pregătire pentru școală și pentru societate, activități de recreare și de petrecere a timpului liber, care sunt destinate în special copiilor din Cartierul Subcetate, dar și celorlalți copii din Municipiul Bistrița.

zbor-53

Asociația „Aripi de copil” a creat clubul „Zbor”. Pentru realizarea acestui proiect au fost ajutați de Asociaţia ChildWings Germania şi sunt în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa și cu Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”. Clubul „Zbor” este adresat copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, motiv pentru care Asociația Aripi de Copil” a amenajat un spațiu alocat de primărie în acest scop. Noul spațiu este situat în Cartierul Subcetate, strada Busuiocului Nr.8 și vine în completarea programului „After school”, fiind destinat activităților de dezvoltare personală a copiilor. Coordonatori ai acestui proiect sunt Florina Vlasin reprezentant al Asociației Aripi de Copil și Asociația Child Wings.

zbor-48

Evenimentul a debutat cu o interpretare la vioară realizată de Ionuț Bungărdean, care a încântat audiența cu un fragment de muzică clasică.

zbor-45

Prezentarea Clubului a fost realizată de Florina Narcisa Vlasin, care a menționat că activitățile care se vor desfășura se vor plia pe evenimentele organizate de asociația „Aripi de copil”. Dintre proiectele în desfăşurare au fost menţionate: „Valiza cu rechizite”, spectacolul de Moş Nicolae„Suflet pentru suflet”, care va avea loc pe 6 decembrie la Palatul Culturii, „Aripi de poveste”, organizat la Biblioteca Judeţeană „G. Coșbuc”, „Fii ajutorul lui Moş Crăciun”, „Deschide-ţi inima”

zbor-42

Cu privire la Clubul „Zbor”, Florina a declarat: „Vrem să fie un club în care să ne simţim veseli, puternici, deosebiţi, liberi, capabili să încercăm să construim.” De menţionat este faptul că acest club nu este un after-school unde copiii vor aprofunda materiile studiate la şcoală, ci mai degrabă un program de dezvoltare personală. Ca activităţi în cadrul proiectului, pot fi menţionate: ateliere creative folosind materiale şi tehnici variate, jocuri, exerciţii de relaxare, conştientizare şi echilibrare – mindfulness, folosirea activităţilor creative şi drumeţiilor în natură pentru dezvoltarea sentimentelor de solidaritate, înţelegere, acceptare, afecţiune, cooperare, descoperirea însuşirilor deosebite ale fiinţei umane prin dezvoltarea simţurilor fizice şi emoţionale, implicarea în proiectele umanitar-sociale „Aripi de copil”, tehnici de relaxare dinamică, teatru, experimentarea şi cultivarea emoţiilor pozitive în relaţia de familie şi cu membrii comunităţii.

zbor-40

Printre cei prezenţi la eveniment au fost: Teodora Lutsch, şef serviciu la departamentul educaţie şi turism al Primăriei Municipiului Bistriţa, Rodica Bădăluţă, bibliotecar la secţia împrumut carte pentru copii, reprezentant al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”, profesoara de limba şi literatura română de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Aurelia Hîruţa, Cornelia Danciu, membru fondator al Asociației „Aripi de copil”, cadre didactice de la școlile gimnaziale din oraș, elevi, voluntari.

zbor-38

Ionela Candale, preşedinta Asociaţiei „Aripi de copil” a mulţumit partenerilor, copiilor care se implică în activităţile organizate, menţionând că scopul lor este de a „destinde viaţa”.

Teodora Lutsch a lăudat iniţiativa de a organiza acest club şi le-a urat succes mai departe în acest proiect, apreciind numărul mare de copii prezenți la eveniment.

zbor-18

Profesoara Aurelia Hîruţa a povestit despre activitățile derulate de asociație la care a luat parte, amintind excursia din Bucovina, organizată de asociaţia „Aripi de copil” pentru copiii nevoiaşi. Aceasta a mărturisit totodată: „Era magic tot ce se întâmpla acolo. Ajungeam la un obiectiv şi, dintr-o dată, vraja iar începea.” şi le-a dezvăluit copiilor prezenţi că pot deveni magicieni dacă vor să fie voluntari şi pentru copii mai mici decât ei. Totodată, a felicitat activitatea asociaţiei, urându-le, de asemenea, mult succes.

zbor-17

Momentul s-a încheiat rotund, cu acordurile unei sonate la vioară interpretată de Ionuţ Bungărdean.

zbor-15

Ionela Candale a precizat că întâlnirile din cadrul clubului „Zbor” vor avea loc în fiecare miercuri, de la ora 16:30 până la 18:30, iar activităţile vor fi organizate de Florina Narcisa Vlasin.

Florina-Nicoleta Vlonga, reporter de liceu