Relaxare și recreere în natură pentru toate vârstele: lectură, concerte și ateliere creative lângă Copacul cu Cărți

În perioada 1 iulie – 31 august, în Parcul Cişmigiu, din Bucureșri, unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului Copacul cu Cărţi.

Peste 150 de romane şi reviste sunt puse gratuit la dispoziţia vizitatorilor.  Acestea sunt agăţate în copacul solar care luminează noaptea.

Copacul are și funcția de încărcător de telefon, tabletă sau alte gadgeturi, prin energia pe care o captează pe timpul zilei de la soare.

Spaţiul e special amenajat cu fotolii moi și hamace. Sunt şi foişoare unde poţi sta pe bancă, sau chiar un loc de joacă special pentru copii.

Adulţii sunt invitaţi la o serie de workshop-uri practice şi creative, precum „Dress for success”, de la care vom afla despre cum putem folosi hainele ca pe un instrument al exprimării personalității, cel de tehnici de automasaj sau atelierul Idei Cusute. Cei dornici de mişcare sunt așteptați la cursuri de auto-apărare Krav Maga.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart– Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu (A.C.U.M).