Paul Tîrlişan a adus la Năsăud medalia de argint de la Balcaniada de Matematică din Serbia

Balcaniada de Matematică din Serbia, a fost pentru Paul, prima competiție la asemenea nivel la care a participat. Acest fapt, nu la împiedicat să obțină un rezultat extraordinar, la cea de-a 19-a ediţie a olimpiadei din Belgrad.

Absolvent de clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud a fost medaliat cu argint la proba individuală a Balcaniadei de Matematică desfăşurate în Serbia.

România s-a clasat pe locul al doilea, din cele 19 ţări participante, unul dintre membrii lotului naţional fiind năsăudeanul Paul Tîrlişan – de la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Năsăud.

Medalia de aur a fost obţinută de Theodor Mihai Iliant, elev la Colegiul Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Alexandra Timofte, de la Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti, Lenca Iarina Cuturela şi Ioan Andrei Nicolae, de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, Ştefan Răzvan Bălăucă, de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Botoşani şi Ioan Paul Petru Tîrlişan, de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Bistriţa-Năsăud, au câştigat medaliile de argint.

Felicitari Paul! Felicitari tuturor! Când o să creșteți mari, vă rugăm, rămâneți în țară!