O interferență educativă – „Regina Maria a României” la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița

Marți și miercuri 24-25 octombrie 2017, a avut loc la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” – o instituție cu porțile mereu deschise pentru elevii dornici de cunoaștere – o interferență educativă „Regina Maria a României”.

Activitatea a fost coordonată de profesorii Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Aurelia Hîruța și Monica Strungar, cu colaborarea profesoarelor Dana Bradea şi Ştefania Borodi, precum şi de informaticianul Bibliotecii Judeţene Camil Hosu şi bibliotecarul Rodica Bădăluţă, cu sprijinul directorului instituţiei judeţene, Ioan Pintea, amfitrionul evenimentului.

Invitaţi de seamă au fost Marius Pop, preşedintele Clubului Monarhiştilor Români, Tiberiu Podani, vicepreşedinte al aceluiaşi club, Ioana Bradea, scriitoare și consilierul educativ al CNAM, Nicoleta Butuza.    Împreună au trăit emoţii puternice în timpul frumoasei activităţi, întregite de decorul desprins parcă din Epoca Reginei Maria.

Elevii claselor a VIII-a A și a IX-a A au reprodus vestimentaţia inedită a acelei perioade, încercând să se transpună întrutotul în atmosfera regală. De la redarea unora dintre gândurile profunde ale Împărătesei tuturor, la vizionarea filmelor dedicate Reginei Mame, totul a fost cuprins de farmec, de parcă prezenţa Suveranei dăinuia peste mulţimea de elevi şi profesori atrași de frenezia activităţii. Toți cei prezenți au primit de la organizatori semne de carte cu citate relevante din însemnările reginei României. Un număr însemnat de astfel de simboluri au fost oferite și secției de împrumut pentru copii, pentru ca cititorii din aceste zile să afle în acest fel mesajele emoționante ale Reginei Maria.

Evenimentul a cuprins două etape: pentru prima etapă, desfăşurată marţi, elevii celor două clase au pregătit materiale despre biografia, istoria şi contextul britanic în care a trăit Regina Maria, precum și o expoziție cu fotografii ale reginei și ale familiei regale române, urmate de vizionarea filmului documentar: „Regina Maria – ultima romantică, prima femeie modernă”, scenariul și regia Sorin Ilieșiu, în lectura actriței Maia Morgenstern, care a impresionat participanţii până la lacrimi.

Cea de-a doua etapă, desfăşurată miercuri, a pus la dispoziţia celor prezenţi informaţii despre Mama Răniţilor, ca artistă și scriitoare, în cadrul unui veritabil club de lectură, în care s-au expus desenele copiilor inspirate din scrierile reginei, s-au rezumat cele 14 povestiri ale volumului „Poveștile reginei Maria”, au fost redate pasaje emoționante din cartea „Țara pe care o iubesc – Memorii din exil”, dar și din cartea-confesiune „Povestea vieții mele”. Scriitoarea Ioana Bradea a venit cu ideea ca elevii să-și imagineze pentru câteva minute că sunt însăşi regina si să scrie o scurtă pagină de jurnal din această ipostază. În cea de-a doua parte a dimineții „Imnul Regal” şi „Rapsodia Română” aparținând lui George Enescu, compozitorul îndrăgit de Regina Maria, au adus un plus de emoție momentului.

M-am simţit minunat!” declară unul dintre elevii implicaţi în proiect. „Am luat parte la o activitate pe care nu o voi putea uita. Parcă mă aflam în grădinile Balcicului, pe frontul de luptă sau în mijlocul mulţimii care, cu inima zvâncnind de fericire, aclama pe Regina Mamă, numind-o Mămuca noastră.”

Cu siguranţă povestea Reginei ar emoţiona pe oricine, însă interpretarea celor implicaţi în activitatea „Regina Maria a României” desfăşurată în cadrul săptămânii Școala Altfel a Colegiului Naţional „Andrei Mureșanu” nu doar că a emoţionat, dar i-a şi transportat în mijlocul evenimentelor prezentate.

Activitatea este prima dintr-un șir de evenimente din cadrul proiectului „Vrem să fim coolturali” inițiat de profesoarele Aurelia Hîruța și Monica Strungar.

Participanţii au fost răsplătiţi pentru promptitudinea şi implicarea totală în activitate de către directorul Ioan Pintea, cu un tur al bibliotecii, care a fascinat datorită vastei colecţii de cărţi, a impresionantelor spații moderne din sala de lectură sau din mediatecă, tur care a culminat cu admirarea volumelor operei integrale a lui Mihai Eminescu, în facsimil și a celui mai recent dar oferit Bibliotecii Județene „George Coșbuc”: manuscrisele criticului literar Nicolae Manolescu, în original.

În urma mulțumirilor pentru ospitalitate, Ioan Pintea a subliniat: „Noi vă mulțumim! Noi suntem onorați! Sunt fericit că Biblioteca devine pe zi ce trece Casa d-voastră, a elevilor d-voastră, a elevilor și profesorilor bistrițeni! Au fost două zile de neuitat. Ați fost la cea mai mare înălțime. Pe cuvânt!”

Sharon Crețu și Andreea Bora, reporteri de liceu

Foto: Sharon Crețu și Szekeres Dorian