O carte pe săptămână | “Exclușii”- Elfriede Jelinek

 În anul 2004, scriitoarea austriacă Elfriede Jelinek primește Premiul Nobel pentru literatură “ pentru fluxul muzical al vocilor și antivocilor din romanele și piesele sale, care revelează, cu un extraordinar talent lingvistic, absurditatea stereotipurilor sociale și forța lor subjugatoare”.

“Exclușii” se înscrie în această linie a romanelor care portretizează societatea cu fațetele sale absurde, negative, într-o periodă imediată sfârșitului celui de-al doilea război mondial. Este explorată cu o virtuozitate a scrisului excepțională revolta unei generații austriece marcate de stigmatul vinovăției părinților, membri ai regimului nazist. Violența din cadrul familiei și al societății este surprinsă rece, distant parcă însă cu atât mai lucid și tranșant.

                 Povestea poate fi a oricărei  societăți aflate în criză de identitate, abandonată consumatorismului , lipsită de orientare și care tinde tot timpul să uite greșelile trecutului. A oricărei societăți care-si reneagă valorile fundamentale pe care e creată: familia, umanismul, credița. Un roman greu, care ridică întrebări și așteaptă multe răspunsuri. Uneori este nevoie și de acestea!

pentru ziarultineretului.ro, prof. Tiberius Camaras