Lumea medicală se revoltă împotriva ministrului tehnocrat al Sănătății

Doctorul Dan Mihail Nicolau șeful secției Chirurgie toracică din cadrul Spitalului de Pneumologie “Leon Daniello” din Cluj Napoca îl atacă dur într-o scrisoare deschisă pe Ministrul sănătății Patriciu Achimaș- Cadariu. În cuprinsul acesteia doctorul de renume mondial, inițiator al unor proceduri chirurgicale practicate în spitalele de profil din întreaga lume, îl spulberă pe ministrul tehnocrat care refuză orice fel de consultare cu sindicatele din sănătate, cu societatea civilă și organizțiilor pacienților.

Redăm în continuare conținutul acestei scrisori deschise.

”Cine sunteți Dumneavoastră, Domnule Ministru?

Cine sunteți Dumneavoastră, Domnule Ministru, să vă permiteți să nu vorbiți cu contribuabilii care vă plătesc să le asigurați confortul tratamentului pentru sănătate și care aveți datoria de a asigura satisfacția pacienților și a corpului medical?
Cine sunteți, Domnule Ministru, ca să mă puneți în situația de a le cere scuze prietenilor, cunoștințelor și celor care mă citesc pentru faptul că v-am girat ca bonitate și profesionalism?
Am susținut numirea Dumneavoastră, fiind clujean angrenat în sistemul de sănătate din anul 1975, cunoscându-vă bine părinții onorabili, profesioniști cinstiți și performanți a căror moralitate nu poate fi pusă la îndoială.
Acum trebuie să recunosc greșeala de gândire pe care am comis-o și să le cer scuze tuturor celor pe care i-am indus în eroare.
Vă întreb din nou. Cine sunteți Dumneavoastră, Domnule Ministru, ca să refuzați discuțiile cu sindicatele din sănătate, cu organizațiile pacienților, cu oamenii din sistem?
Am incercat să intru în legatură cu Dumneavoastră nu pentru a vă cere o favoare, ci pentru a vă semnala câteva nevoi ale sistemului a căror corecție vă revine ca și sarcină.
Domnule Ministru, Dumneavoastră aveți obligația de a-i asculta pe cei care vă plătesc pentru a le asigura un sistem de sănătate performant și nu aveți dreptul la judecarea contribuabilului, venită ca din partea unui extraterestru care constată că cetățenii români beneficiază de o asistență medicală mai bună decât merită.
Cine sunteți Dumneavoastră? Îmi permit să va întreb deoarece din punct de vedere profesional am luat primariatul cu media 10 în concurs unic pe țară la Bucuresti, nu pe plan local. Am reușit să inventez tehnici chirurgicale citate în World Journal of Surgery, tehnici care se practică acum în diferite țări din lume. Îmi permit să va critic din poziția celui care a reușit organizarea în Cluj-Napoca a unui congres anual al unei societăți europene (Congresul anual al Societății Europene de Chirurgie Toracică, Cluj-Napoca, România). Îmi permit să vă critic pentru că am obținut brevet de inventie pentru o proteză valvulară cardiacă (în 1992). Îmi permit să vă critic fiindcă am introdus în România chirurgia laser a metastazelor pulmonare multiple, România fiind printre puținele țări din lume unde se practică în mod curent acest procedeu chirurgical.
Din toate aceste motive, îmi permit să vă întreb cine sunteți și ce ați realizat?
Vă întreb, Domnule Ministru, în calitatea Dvs. de tehnocrat, ce progrese ați adus sistemului de sănătate? Și fac o paralelă între Dumneavoastră și mentorul pe care îl aveți, onorabilul și respectatul Prof. Dr. Irimie, omul care a refuzat demnități pentru a pune la punct Institutul Oncologic din Cluj-Napoca.
Vă sugerez Domnule Ministru, în calitate de coleg mai vârstnic, să vă priviți în oglindă și să aveți curajul să vă asumați lipsurile manageriale necesare funcției pe care v-ați asumat-o. Vă rog să ieșiți în fața națiunii și să vă cereți scuze pentru infatuarea și aroganța cu care ați jignit contribuabilii pe care trebuie să-i slujiți, iar nu să-i umiliți.
Astept un gest de onoare și de demnitate din partea Dumneavoastră sub numele de DEMISIE”.

Cine sunteti dvs? CINE? Cine va credeti?
Va bateti joc de poporul roman!
Sa va cereti scuze fata poporului roman.