Liceu- “Cimitir cu lungi coridoare.?…….”

“Oamenii şireţi dispreţuiesc învăţătura, cei simpli o admiră, iar cei înţelepţi se folosesc de ea”. La fel, unele cărţii sunt făcute pentru a fi gustate, altele pentru a fi înghiţite şi mai puţine spre a fi rumegate şi mistuite.

Succesul şcolar este legat de succesul învăţării şcolare, lecţie de lecţie, a înţelegerii materiei fiecărei discipline de învăţământ. Lecţiile asigură cu prioritate condiţiile de exercitare a rolului profesorului, în calitate de îndrumător al întregii activităţi didactice. Trebuie să ştim însă că un profesor nu este un savant, ci un om care îi ajută pe elevi să se descopere şi să se formeze. El trebuie să fie un sfătuitor, un alter-ego al elevului.

Ştim cu toţi că elevii sunt datori să înveţe, dar asta nu e suficient pentru a-i determina s-o facă. Relaţia profesor-elev trebuie să fie una de colaborare şi în acest sens, e necesar ca unii profesori să-şi schimbe atitudinea în direcţia anterior menţionată. Profesorul poate învăţa la rândul său de la elevi. E vorba de lucruri pe care le ştie deja, dar acum i se oferă şi alte puncte de vedere, la care probabil nu s-a gândit niciodată.

Pentru elevi este esenţial cum se rezolvă problemele, pentru profesor, cum le abordează. Aici e sarcina cea mare a profesorului care trebuie să ştie ce şi cât să preia din ştiinţă şi cum să facă pentru a-i învăţa pe alţii. Numai profesorul în mijlocul elevilor poate dezlega problema; el descoperă calităţile native ale elevilor, forţa sa constând în cuvântul care farmecă, măiestria cu care apropie elevi de materie şi dăruirea lui totală, deoarece “cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare”. Oare o teorema nu-i o stare sufletească? Discret ea poate să închidă un elan, un regret sau un entuziasm. Cine ar putea să înţeleagă cât din suflet e ferecat în teorema lui Pitagora ?

Autor: Raluca