Încă 216 de ani până la egalitatea între sexe? Femeia de afaceri Daniela Mariscu, nominalizată la Bruxelles pentru Excelenţă în Antreprenoriat

Cunoscuta femeie de afaceri, Daniela Mariscu, a fost nominalizată, din partea României, la evenimentul EY Entrepreneurial Winning Women™ Europe Class of 2017”, care a avut loc, luna trecută, la Bruxelles.

Evenimentul internaţional s-a desfăşurat în contextul în care există încă o discrepanţă majoră între sexe, nu atât în viaţa de zi cu zi, cât mai ales în mediul de afaceri. Mai mult decât atât, majoritatea analiştilor economici anticipează că femeile vor obţine paritatea de gen la locul de muncă după încă … 216 de ani. Prin intermediul acestor programe, organizatorii doresc să sprijine antreprenoriatul feminin din toată lumea, astfel încât să fie grăbit considerabil procesul de egalizare între cele două sexe, în ceea ce priveşte activitatea profesională.

În România, antreprenoriatul feminin este bine reprezentat

Nominalizată în urma unei selecţii, reprezentanta României este Daniela Mariscu, fondatoarea brandului Aquatica Experience, companie care dezvoltă proiecte de tip aqua parc de la stadiul de concept până la stadiul de operare, devenind astfel unul dintre cel mai importanţi dezvoltatori de parcuri de agrement din România.

Se poate spune că e reală această diferenţă de 216 ani până când va exista deplina egalitate între barbaţi şi femei. Totuşi, din fericire, eu nu am resimţit această discrepanţă, pot chiar să spun că nu am simţit deloc pentru că am vrut să cred mereu în şansa mea. Ca femeie de afaceri, susţin activ dezvoltarea antreprenoriatului feminin şi simt că romancele au un loc al lor important în acest puzzle al business-ului global. În piaţă sunt foarte mulţi bani care aşteaptă să crească afaceri isteţe, inedite, disruptive în special, dar aceste afaceri trebuie dezvoltate de oameni, prin oameni. Relaţiile interumane reprezintă, până la urmă, cheia dezvoltării unei afaceri de succes, iar femeile excelează în arta relaţionării, a comunicării. Graţie proiectelor internaţionale la care am participat, am reuşit să aduc know-how-ul antreprenorial din Occident în ţara noastră şi să inspir tot mai multe antreprenoare să îl folosească eficient pentru a dezvolta mediul de afaceri autohton”, declară Daniela Mariscu, fondatoarea brandului Aquatica Experience.

Participantă deja activă în cadrul programului EY_WOMANFASTFORWARD, Daniela Mariscu profită deja din plin de sprijinul programului pentru a atinge obiectivul de scale-up propus: agrement de calitate care sa pună România pe harta mondială a industriei bucuriei”.