În acest weekend, Multă distracţie şi … engleză pentru copiii veniţi pe litoral

Copiii veniţi pe litoral, în această duminică (11 iunie), vor avea parte de omulte surprize şi un lung şir de evenimente educativ-distractive. Centrul Internaţional Helen Doron English organizează “Family Day”, în Ţara Piticilor (Parcul Tăbăcăriei), pentru a le oferi micuţilor un timp de calitate împreună cu părinţii şi bunicii lor.

Evenimentul, organizat în parteneriat cu BB Center, Work at Home Moms și Salsa Encanto va debuta la ora 10.00 cu ateliere interactive de limba engleză pentru copii de la 1 la 8 ani, apoi, de la 11.00, cu piesele de teatru “Little Red Ridding Hood” şi “Snowwhite and the Rappers”, interpretate de copii în limba engleză. Totodată, micuţii vor dansa în ritm de salsa, vor fi pictaţi pe faţă pentru a arăta ca eroii lor din desenele animate şi vor face fotografii haioase la minut.

Părinţii vor fi ocupaţi şi ei, în timp ce copiii lor se distrează. Începând cu ora 11.00 până la ora 18.00, aceştia vor participa la un lung şir de cursuri şi workshop-uri de parenting: despre alăptare, despre echilibrul relaţiei şi bazele familiei, despre încurajare şi progres şi multe altele.

Este foarte important să fim alături de copiii noştri în fiecare etapă de dezvoltare a lor şi, desigur, să le oferim timp de calitate, să îi distrăm şi să îşi aducă aminte la maturitate de clipele minunate petrecute împreună. Copiii nu trebuie să cunoască grijile, probleme, ei trebuie doar să se joace, să râdă şi să înveţe în permanenţă lucruri noi. Invităm pe toţi părinţii, care vor fi în această duminică în staţiunea Mamaia, să vină alături de noi în Parcul Piticilor pentru a le oferi copiilor lor o zi de neuitat, plină râsete şi voie bună”, declară Ştefania Filip, coordonatorul Centrului Internaţional Helen Doron English.

Iată programul complet al “Family Day”:

Program 11 iunie 2017 – SCENA

11.00-11.30

Helen Doron English Constanța– Teatru în limba engleza – Little Red Ridding Hood.

11.30-12.00

KIKUS Germană Constanța – Festivitate de sfarșit de an școlar

12.00-12.30

Helen Doron English Constanța – Teatru în limba engleză – Snowwhite and the Rappers

12.30-13.30

Helen Doron English Constanța – Festivitate de sfârșit de an școlar

13.30-14.30

Salsa Encanto – program artistic Encanto Dance

15.00-17.00

Work at Home Moms – Corul Îngerașii cântăreți – cu Soprano Elena Georgian

17.00-17.30

BB Center – Dansul mămicilor purtătoare

17.30-18.00

BB Center – Bailegria (spaniola) Diana Popa

Program 11 iunie 2017 – CORT

10.00-11.00

Helen Doron English Constanța – Ateliere interactive de limba engleză pentru copii.

10:00 – grupa de vârstă 6-8 ani

10:20 – grupa de vârstă 4-5 ani

10:40 – grupa de vârstî 1-2 ani 

11.00-13.00

BB Center – Curs de alăptare: bazele alăptării – răspunsuri si întrebări cu Liliana Tudose

13.00-14.30

BB Center – Echilibrul relației, bazele familiei – Veronica Ardelianu

15.30-16.30

BB Center – Vârsta Tantrumurilor cu Veronica Ardelianu

16.30-17.10

Helen Doron English – Încurajare și progres – workshop experiențial de parenting susținut de profesorii centrului educațional.

17.15 – 18.00

Helen Doron English – Spune-mi povestea până la capăt! – workshop experiențial de parenting susținut de profesorii centrului educațional.

Program 11 Iunie 2017 – ÎN PARC, ÎN AER LIBER

11.30-13.30

Clovnul Cătă – pictură pe faţă şi baloane

12.00-14.00

FOTOBOOTH by Alina&Bogdan Malciu – fotografii haioase la minut

16.30-18.30

Clovnul Cătă – jocuri interactive şi pictură pe faţă

Helen Doron English este o instituţie internaţională cu un succes de 30 de ani în predarea limbii engleze pentru copii de la 0 la 18 ani. Peste 2 milioane de copii din intreaga lume vorbesc astăzi engleza datorită Helen Doron English. Centrul Internaţional Helen Doron English din Constanţa a fost nominalizat la Gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa” (ediţiile 2016 şi 2017), pentru prestigioasa activitate din domeniul educaţiei copilului.