Împreună putem fi vocea generației noastre!

Tineretul Social Democrat a lansat o campanie de recrutare în rândul tinerilor care doresc să se implice concret în viața comunității din care fac parte. În momentul de față, TSD este singura organizație politică, de tineret, din România, de stânga, la baza căreia se află principii doctrinare specifice dezvoltării, democrației și respectului reciproc: dreptate socială, egalitate, libertate și reformă/schimbare.

De-a lungul anilor, tinerii social-democrați au reușit să se impună politic, devenind al treilea partid politic, după PSD și PNL, prin numărul de mandate din Camera Deputaților, Senat și Parlamentul European.

Bogdan Ivan Gruia, Președinte TSD Bistrița-Năsăud: Suntem o echipă de tineri care vrem să facem lucruri concrete pentru generația noastră! În viziunea noastră, o echipă puternică este formată din oameni puternici, din profesioniști care au idei și viziuni clare despre cum vor să dezvolte societatea în care trăiesc. Acum vrem să ne lărgim echipa și să cooptăm specialiști și oameni cu entuziam din toate mediile (elevi, studenți, profesori, medici, tineri antreprenori, etc). De asemenea, vrem să dăm o șansă reală femeilor tinere, să intre și să se remarce în politica locală și națională! Vrem să dăm o șansă reală de afirmare poltică, tuturor tinerilor din județul nostru!

Începând de astăzi și până la finalul lunii ianuarie, îi așteptăm pe acei tineri care au deja un proiect politic local sau național, să intre pe www.tsd.ro și să se înscrie! Împreună putem fi vocea generației noastre!

De asemenea, tinerii interesați ne pot contacta direct, pe paginile noastre de facebook TSD Bistrița-Năsăud https://www.facebook.com/TSD-Bistri%C8%9Ba-N%C4%83s%C4%83ud-151482371704044/?fref=ts și TSD Municipiul Bistrița https://www.facebook.com/TSD-Municipiul-Bistrita-806653622727989/ sau la numerele de telefon:

– 0766241740 (Alin Demian – Secretar Executiv TSD Bistrița-Năsăud)

– 0751465703 (Vlad Ciocan – Secretar Executiv TSD Municipiul Bistrița)

foto: propolitica.ro