Hârtia aurie de împachetat

Povestea spune că în urmă cu un număr de ani un om şi-a pedepsit fetiţa în vârstă de cinci ani pentru ca a risipit o hârtie aurie de împachetat foarte scumpă. Omul stătea stătea rău cu banii si deveni şi mai supărat când a văzut că fetiţa a folosit hârtia respectivă ca să decoreze o cutie şi să o pună sub bradul de Crăciun.

Cu toate cestea, fetiţa a adus cadoul tatălui ei în dimineaţa următoare spunând: “Acesta este pentru tine, tăticule”. Tatăl a fost ruşinat de reacţia sa furioasă de cu o zi în urmă, dar supărarea lui se arată din nou când a văzut că, de fapt, cutia era goală. El i-a spus pe un ton răspicat: ”Nu ştiai, domnişoară, că atunci când dai un cadou cuiva, trebuie să pui ceva în el ?”

Fetiţa s-a uitat în sus spre tatăl său, cu lacrimi în ochi şi a zis: “Tăticule, cutia nu este goală. Am suflat în ea atâtea săruturi până când s-a umplut.” Tatăl a rămas perplex. S-a pus în genunchi şi şi-a îmbrăţişat fetiţa şi a rugat-o să-l ierte pentru supărarea lui fără rost. La scurt timp după aceea, micuţa fetiţă a murit într-un accident şi se spune că tatăl ei a ţinut acea cutie aurie alături de patul său tot restul vieţii sale. Şi de câte ori a fost descurajat sau a avut de trecut peste situaţii dificile, deschidea cutia şi lua un sărut imaginar şi î-şi amintea de dragostea pe care a pus-o fetita acolo.

Intr-un adevărat sens, fiecare dintre noi, va şi oameni, primim o cutie aurie cu dragoste necondiţionată şi săruturi de la copiii noştri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai preţios decât asta.

Prietenii sunt ca îngerii care te ridică pe picioarele tale, atunci când ai probleme să-ţi aduci aminte tu însuţi să zbori.