Doi campioni se susţin unul pe celălalt pe creste, în Italia

Aflat în Italia, unde se antrenează la mari înălţimi, Tibi Uşeriu, de două ori câştigător al Arctic Ultra de la Cercul Polar, s-a întâlnit cu salvamontistul din Petroşani Toma Coconea, concurent în Red Bull X-Alps, apreciat ca fiind cel mai greu concurs din lume. Tibi i-a oferit găzduire şi l-a încurajat.

Toma Coconea parcurge pe jos sau în zbor cu parapanta cei 1.138 de kilometri ai unui traseu care a început la Salzburg (Austria) și care se va încheia la Monaco. Potrivit postărilor de pe pagina sa de socializare, startul s-a dat pe o ploaie torențială și la o temperatură de 10 grade Celsius.

Red Bull X-Alps reunește 32 de atleți din 21 de țări. Ei se vor întrece într-o cursă de 1.138 de kilometri, trebuind să străbată Munții Alpi pe jos sau în zbor cu parapanta, până la Monaco.

Ultima ediție a Red Bull X-Alps a fost câștigată în anul 2015 de elvețianul Christian Maurer în opt zile, patru ore și 37 de minute.

Evoluția concurenților poate fi urmărită în direct pe site-ul oficial: http://www.redbullxalps.com.

sursa: timponline.ro