Despre basmele copilăriei

În copilărie nu am fost deloc un mare devorator de poveşti. Faţă de alte persoane cu care schimb acum impresii pare că am fost relativ imun la atmosfera, conţinutul epic şi invariabilul sfârşit fericit al acestora, preferând de tânăr lecturi mai informative, în care personajele principale se omoară sau mor încercând.

Pe bună dreptate, mi se pare, conform gândirii mele de adult. O analiză nu prea aprofundată poate clarifica caracterul puternic disturbant şi intens psihopatic al principalelor basme la care sunt, chiar şi astăzi, expuşi bieţii noştri copii.
Aş începe cu Făt Frumos. Lăsând la o parte numele însuşi, care te lasă de la începutul basmului să bănuieşti că respectivul este doar unul din membrii unei familii ce mai include, probabil, pe Embrion Drăguţ, Blastulă Fermecătoare, Gastrulă Seducătoare sau Nounăscut Mirobolant, arătând oricărui om ce ştie un pic de embriologie că personajul principal este doar un avorton ceva mai simpatic decât restul avortonilor, pe măsură ce răsfoieşti paginile basmului constaţi că respectivul, în afara frumuseţii masculine (care pe mine mă lasă rece)nu are în fapt prea multe în creieraş cu care să se laude. Este desigur meseriaş cu sabia şi buzduganul, deşi părerea mea este că are şi bulan dacă reuşeşte, doar cu arme albe, să anihileze balauri şi zmei, aparent campioni la balaureală şi zmeit.

Poate că de fapt naratorul nu explică pe şleau că aceste creaturi, în ciuda aspectului agresiv şi capacităţii de a scuipa, prin gurile placate cu azbest, flăcări, sunt de fapt extrem de mici, cam cât un ciuaua, pekinez sau cocker proaspăt tuns. Altfel nu văd cum ar sta la decapitare cogeamitea taurii scuipători de lavă, cât ar fi el Făt Frumos centură neagră de aikido, proaspăt ieşit din vreo mânăstire shaolină după ce i-a legat pe toţi călugării de acolo.

Oricum este regretabil ca o astfel de persoană capabilă de reuşite atât de neverosimile necesitînd curaj, o armă mereu pregătită şi un cur rezistent la temperaturi înalte, rămâne în memoria copiilor care citesc cartea cu titulatura de „Frumos” , de parcă ar fi avut ambiţia, pregătirea şi aventurile unui striper, nu a cogeamitea braconier de balauri. Knicknameuri ca “Drujba umblătoare”, “Găiritorul de carotide” sau “Sodomizatorul de zmei” ar fi fost cu siguranţă mai potrivite cu calităţile omului.

Un alt fapt care nu se leagă este în opinia mea acela că, deşi este frumos, brav, iscusit şi îndemânatec, ba chiar rapid se-a dreptul în nobilul meşteşug al decapitării, deci o partidă bună după criteriile epocii, un astfel de bărbat se mulţumeşte să se însoare cu prima femeie pe care pune mâna. Să fie vorba de nişte complexe din curtea şcolii, când ceilalţi colegi îl strigau Faţă de Bebeluş? Să fie vorba de o dotare genitală atât de prăpădită cât să zică bogdaproste că a trezit suficientă recunoştinţă la prima femeie care îl ia, în ciuda privirii dezamăgite la scoaterea armurii? Sau poate că de fapt, de la atâta rosătură de la şa, căldură de la dragon şi zdruncinături de la înfiptul în pământ eroul nostru nu mai are, în ciuda frumuseţii de copil (a cărei cauză ni se relevă) acel libidou sănătos care ne face pe noi ceilalţi, Nefeţi Urâţei să lăsăm dracu balaurii cu treaba lor şi să căutăm prinţese mai puţin ahtiate să se mărite în trei zile.

Alt fapt tulburător şi iritant al basmelor este acela că femeile sunt în marea lor majoritate prinţese. Doamne fereşte să se coboare Fătul de pe mârţoagă după vreo funcţionară răpită de zmeul căruia îi făcea contabilitatea sau după vreo farmacistă răpită de balaurul căruia îi prepara poţiunea cu mentă necesară foetorului său încins, dar împuţit.

Citește continuarea pe medicalnet.ro