Actorul bistrițean, Paul Bondane “a fost” astăzi ANTISOCIAL

Luni, la Sala de Spectacole Radio Cluj, s-a derulat unul dintre cel mai dezbătut spectacol al momentului, ANTISOCIAL.  Producția semnată de Bogdan Georgescu, s-a reîntors la Cluj, de unde s-a și inspirat, chiar și după un an de la scandalul din liceul clujean, “Gheorghe Șincai”.

Bistrițeanul Paul Bondane, absolvent al  Teatrului Naţional “Radu Stanca”, Sibiu şi masterand al Departamentului de Artă Teatrală al Universităţii “Lucian Blaga” din același oraș,  a fost în această seară atât elev, cât și părinte, dar și profesor, alături de colegii lui, Cristina Blaga,  Anton Balint, Călin Mihail Roajdă, Alexandra Şerban, Cristian Timbuş şi Maria Tomoiagă.

12782120_561904753967623_1288427298_n

Pornind de la scandalul de la liceul clujean, tinerii actori din distribuție și-au pus în scenă experiențele personale din liceu, și-au păstrat numele real și în piesă, iar textul a fost compus de către aceștia.

În interpretarea liceanului care este favorizat pentru că mama lui “se știe” cu profesorii, iar mai apoi în ipostaza de “domnișorul” profesor, care pledează pentru libertatea de exprimare a elevilor, dar și în ipostaza de părinte care își apără copilul, Paul a transmis publicului ideea că, împreună cu ceilalți actori, au reușit să transpună acest scandal cu scopul de a se extrage o morală.

La finalul acestui spectacol, managerul proiectului, Luminița Puiuleț a amintit faptul că acest spectacol s-a reîntors la Cluj pentru a doua oară, fiind jucat și în alte 21 de orașe ale țării. De asemenea, managerul a invitat publicul, constituit atât din elevi, cât și din părinți, dar și din profesori, să își spună opinia cu privire la radiografierea, printr-o piesa de teatru, a acestui scandal.

Alexandru Laslo, profesor al Colegiului Național “George Barițiu “, a luat cuvântul şi a spus: “am fost elev al Liceului “Georghe Șincai”, am fost chiar și profesor acolo. Consider că profesorul este pus ca să ajute elevul, iar dacă nu o face, trebuie să fie reclamat la direcțiune. Ca și profesor, trebuie să comunici cu elevii… eu comunic cu ei pe Facebook. ”

În ceea ce privește interpretarea scandalului din liceul clujean, Alexandru Laslo i- a comunicat managerului de proiect faptul că acest spectacol a fost o bună punere în scenă a întâmplărilor din acest liceu.

 

12077222_561904767300955_442597830_n

Scandalul de la Liceul “Gheorghe Șincai ” s-a petrecut anul trecut, când pe un grup privat de Facebook, aproximativ 900 de elevi ai acetui liceu au postat numeroase meme-uri cu privire la profesorii lor, făcând atac la persoană. Din necunoscute motive, un profesor s-a infiltrat în acest grup, iar elevii găsiți responsabili, managerii grupului, au fost sancționați.

autor: Florina Homei